Copilul se înfurie când pierde la un joc: ce e normal la 3-7 ani și cum îl ajuți

Jucați „Nu te supăra, frate”. Zarul cade prost, pionul lui e scos din joc, iar într-o secundă tabla zboară de pe masă. Urmează lacrimi, „nu mai joc niciodată!” și o ușă trântită. Tu rămâi cu piesele împrăștiate pe jos și cu o întrebare incomodă: oare l-am crescut prea răsfățat?

Aproape sigur, nu. Furia la pierdere e una dintre cele mai obișnuite reacții între 3 și 7 ani. Și, vestea bună, se învață să treacă.

De ce e atât de greu să piardă

Pentru copil, jocul nu e „doar un joc”. Adultul știe că o partidă pierdută nu spune nimic despre el. Copilul mic încă nu face diferența: dacă a pierdut, se simte el „mai puțin bun”. De aici vine intensitatea reacției.

Abia învață să-și oprească valul de emoție. Partea creierului care pune frână furiei se maturizează încet, până târziu în copilărie. La 4 ani, dezamăgirea vine întreagă și pe loc, fără filtru.

Încă nu înțelege norocul. Un copil de 4-5 ani crede adesea că zarul „a vrut” să-l necăjească sau că tu ai trișat. Ideea că rezultatul ține și de întâmplare se formează mai târziu.

E obosit. Un joc început seara, după o zi plină, se termină mult mai des cu lacrimi. Dacă recunoști tiparul, merită citit și articolul despre copilul agitat după grădiniță.

Ce nu ajută

Să-l lași mereu să câștige. Pe moment e liniște, dar copilul nu are unde să exerseze pierderea. Prima partidă pierdută la grădiniță, în fața altor copii, va fi cu atât mai grea.

Să nu mai jucați deloc jocuri cu câștigători. Evitarea amână lecția, nu o scutește.

Ironia și rușinea. „Ești mare, nu plânge pentru un joc” sau „uite ce bebeluș” îl fac să se simtă și mai mic. Rușinea nu calmează, doar ascunde furia până data viitoare.

Morala pe loc. În mijlocul crizei, copilul nu aude nicio explicație. Lecția se discută mai târziu, când e liniștit.

Ce ajută

Numește emoția înaintea regulii. „Ești furios. Ți-ai dorit tare mult să câștigi.” Abia după ce se simte înțeles poți adăuga: „Dar tabla nu se aruncă.”

Arată-i tu cum se pierde. Când pierzi, spune cu voce tare: „Of, am pierdut. Sunt puțin dezamăgit. Mai jucăm o dată?” Copilul învață mult mai mult privindu-te decât ascultându-te.

Alege jocuri scurte. O partidă de cinci minute se pierde mai ușor decât una de o jumătate de oră. Iar dacă pierde, revanșa vine repede.

Laudă efortul, nu rezultatul. „Ce mișcare isteață ai făcut aici!” îi arată că jocul are valoare și când nu câștigă.

Jucați și jocuri în echipă. Puzzle-uri, construcții, jocuri în care toți jucătorii luptă împreună contra „jocului”. Așa simte bucuria jocului fără presiunea câștigului.

Stabiliți dinainte ce se face la pierdere. „Cine pierde strânge piesele” sau „cine pierde alege următorul joc”. Un mic ritual transformă pierderea într-un pas firesc al jocului.

Lăsați-i și activități fără câștigător. Nu orice joacă trebuie să fie o întrecere. Am făcut pe site un joc liniștit, Animalele merg la somn, fără scor, fără cronometru și fără pierdere. Copilul nu poate greși, iar jocul se termină liniștit. Și o fișă de printat — un labirint sau un sudoku cu forme — oferă reușita de a termina ceva, fără să bată pe nimeni.

Poveștile despre câștig și pierdere

Seara, la o poveste, se poate vorbi despre pierdut fără lacrimi.

Iepurele și Broasca Țestoasă e povestea perfectă pentru asta: iepurele cel iute pierde cursa din cauza fuduliei, iar broasca înceată câștigă pentru că nu se oprește. Copiii învață că nu cel mai rapid câștigă mereu, ci cel care continuă. Iepurele și Ariciul arată, cu umor, ce se întâmplă când râzi de celălalt înainte de cursă.

Iar Vulpea și Strugurii e bună pentru reacția de după pierdere. Vulpea nu ajunge la struguri și spune că oricum erau acri. Copiilor le place să recunoască în ea un „nici nu voiam să câștig” auzit chiar acasă.

După poveste, câteva întrebări sunt de ajuns:

• „Cum crezi că s-a simțit iepurele când a văzut că a pierdut?”
• „Ce ar fi putut face altfel?”
• „Ție ți s-a întâmplat să pierzi ceva și să fii supărat?”

Nu legați voi povestea de tabla aruncată. Copilul face singur legătura. Mai multe despre asta găsiți în De ce contează poveștile cu morală, iar alte fabule scurte sunt în colecția de povești cu morală.

Când merită să cereți un sfat

Supărarea la pierdere se domolește de obicei pe la 6-7 ani, odată cu școala și cu jocurile cu reguli. Merită să vorbiți cu educatoarea, cu învățătoarea sau cu un psiholog pentru copii dacă crizele sunt foarte dese și foarte lungi, dacă copilul se lovește sau îi lovește pe alții când pierde, ori dacă refuză complet orice joc cu alți copii.

Articolul are scop informativ și nu înlocuiește sfatul unui specialist.

Pe scurt

Între 3 și 7 ani, furia la pierdere e o etapă, nu un defect de caracter. Nu-l lăsa mereu să câștige și nu-l face de rușine. Numește-i emoția, arată-i tu cum se pierde frumos, alege jocuri scurte și laudă efortul. Poveștile de seară și activitățile fără câștigător fac restul.