Lupul și Vrăbiuța cea Vicleană — poveste animată pentru copii

Povestea pe scurt

Lupul cel Rău umblă flămând prin pădure când zărește o vrăbiuță micuță ciripind pe o creangă. „Cât ai clipi te înfulec!” mormăie el, lingându-se pe bot. Dar vrăbiuța nu e nici pe departe atât de neajutorată pe cât crede lupul.

De fiecare dată când lupul se repede, vrăbiuța îl trage pe sfoară cu câte o vorbă dulce și o mișcare iute din aripi — iar lupul cel mare și puternic rămâne mereu cu gura căscată și burta goală. 🐺🐦

Povestea completă (de citit)

A fost odată, la marginea unui sat, o vrăbiuță cât un ghemotoc de puf cenușiu. Își făcuse cuib într-un păr bătrân și, de dimineața până seara, ciripea de răsuna toată livada.

Într-o zi de toamnă, pe sub păr a trecut lupul, flămând și prost dispus. A ridicat botul, a văzut pasărea și s-a lins pe bot.

— Vrăbiuțo, coboară de acolo! a mârâit el. Mi-e foame, iar tu ești exact cât o îmbucătură.

— Vai, lupule, a oftat vrăbiuța, ce păcat că ai venit tocmai azi. Eu sunt numai pene și oscioare. Dar dacă ai puțină răbdare, îți fac rost de o masă adevărată.

Lupului i-a lucit ochiul.

— O masă adevărată? Ia zi!

— Vino după mine, a ciripit vrăbiuța și a zburat din creangă în creangă, până la o gospodărie de la marginea satului.

Acolo, în bătătură, se odihnea un cal mare și blând, mâncând fân dintr-o iesle.

— Uite ce bunătate, a spus vrăbiuța. Dar calul e iute de picior. Ca să nu-ți scape, ar trebui să te legi de coada lui cu funia asta.

Lupul, lacom cum era, s-a legat singur, strâns, de coada calului. Vrăbiuța a zburat atunci pe urechea calului și i-a ciripit încetișor:

— Fugi, prietene, că te fură lupul!

Calul a nechezat, a zvâcnit din picioare și a pornit în galop prin toată curtea, cu lupul hurducăindu-se după el prin praf și prin bălării. Când, în sfârșit, funia s-a rupt, lupul a rămas într-un morman de paie, cu capul învârtindu-i-se.

— M-ai păcălit! a urlat el.

— Nicidecum, a răspuns vrăbiuța de pe gard. Ți-am arătat masa. Că n-ai știut s-o iei, e altceva.

A doua zi, lupul a venit iar, mai flămând și mai fudul:

— Astăzi te mănânc sigur!

— Ce risipă, s-a mirat vrăbiuța. Peste gard e o cămară plină cu slănină. Intri pe gaura de sub ușă, mănânci cât vrei și ieși pe unde ai intrat.

Lupul s-a strecurat prin gaura îngustă și a mâncat până i s-a rotunjit burta ca un dovleac. Când a vrut să iasă… n-a mai încăput. Vrăbiuța i-a ciripit de pe pervaz:

— Ți-am spus cât vrei, nu cât încape!

Și a bătut din aripi la fereastra bucătăriei, până a ieșit gospodina cu mătura. Lupul a tras o dată, a mai tras o dată și a ieșit ca dopul dintr-o sticlă, rostogolindu-se peste gard, cu blana plină de făină.

A treia zi, lupul stătea sub păr, ud de ploaie și fără nicio putere să se mai supere.

— Vrăbiuțo, a zis el încet, cum se face că tu, atât de mică, mă întorci pe degete pe mine, care sunt de zece ori cât tine?

Vrăbiuța a coborât pe creanga cea mai de jos, ca să-l audă bine:

— Pentru că tu te bizui numai pe colți, lupule. Iar eu, care n-am colți, sunt nevoită să mă gândesc înainte. Puterea ajunge până la marginea pădurii, dar mintea ajunge peste tot.

Lupul a stat o vreme tăcut. Apoi a plecat spre pădure, șchiopătând puțin și mormăind ceva în barbă. De atunci ocolește livada cu părul bătrân — și, ori de câte ori aude o vrabie ciripind, se uită de două ori înainte să facă vreun pas.

Iar vrăbiuța ciripește și azi în vârful părului, mică, cenușie și mai isteață decât toți.

Sfârșit. 🐦🐺

Varianta animată e mai sus pe această pagină.

De ce le place copiilor

• Cel mic și isteț învinge — exact răsturnarea de situație pe care copiii o adoră
• Ritmul e vioi, cu păcăleli una după alta, care țin atenția trează
• Deschide o discuție frumoasă: „când ești mic, cum poți câștiga cu mintea?”