Șoarecele de la Oraș și Șoarecele de la Țară — poveste animată

Povestea pe scurt

Șoricelul de la oraș vine în vizită la vărul lui de la țară și strâmbă din nas: boabe, rădăcini, casă mică… „Vino la mine, să vezi ce înseamnă viața adevărată!”

La oraș, masa e un ospăț: cașcaval, prăjituri, bunătăți cât vezi cu ochii! Dar tocmai când se înfruptă mai bine… uși care se trântesc, pași grei, o pisică! La fiecare îmbucătură, o spaimă. Iar șoricelul de la țară își dă seama de ceva ce nu va uita niciodată. 🐭🏙️🌾

Povestea completă (de citit)

La marginea unui lan de grâu, într-o vizuină săpată sub rădăcina unui nuc, trăia un șoricel de la țară. Casa lui era mică, dar caldă. Avea o cămăruță cu paie moi, un dulăpior cu boabe de grâu, câteva ghinde, o rădăcină dulce de morcov și un pumn de alune păstrate pentru iarnă. Nu era bogat, dar era mulțumit.

Într-o zi a primit veste că vine în vizită vărul lui de la oraș. Șoricelul de la țară s-a bucurat nespus: a măturat vizuina, a scuturat paiele, a scos tot ce avea mai bun și a așezat masa frumos.

Vărul a sosit spre seară, elegant, cu blana pieptănată lună.

— Poftim, dragă vere, mănâncă! a zis gazda, mândră. Boabele astea sunt culese chiar azi de pe câmp.

Șoricelul de la oraș a luat un bob, l-a ronțăit puțin și a strâmbat din nas.

— Boabe? Rădăcini? Vere dragă, tu numești asta mâncare? La mine, în oraș, se mănâncă cașcaval și prăjituri! Vino cu mine să vezi ce înseamnă viața adevărată.

Șoricelului de la țară i s-a făcut rușine de căsuța lui. Și-a luat un batic legat la gât și a pornit la drum după vărul lui.

Au mers toată noaptea, până au ajuns la o casă mare din oraș. S-au strecurat pe sub ușă, au urcat pe o scară de lemn și au ieșit… drept într-o sufragerie uriașă. Pe masă rămăseseră bunătățile de la o petrecere: felii de cașcaval, prăjituri cu cremă, firimituri de cozonac, struguri, unt, nuci glazurate.

— Ei, ce zici? a întrebat vărul, umflându-se în pene.

Șoricelul de la țară nu mai văzuse atâta mâncare la un loc în toată viața lui. A urcat pe fața de masă și a mușcat dintr-o prăjitură. Era dulce, era moale, era minunată!

Dar tocmai atunci, dinspre hol, s-a auzit: tap, tap, tap — pași grei.

— Fugi! a strigat vărul.

Au sărit amândoi de pe masă și s-au ascuns după un picior de scaun, cu inimile bătând nebunește. Au așteptat mult, până s-a făcut liniște.

— Gata, s-au dus. Hai înapoi! a zis vărul, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Au urcat din nou pe masă. Șoricelul de la țară abia apucase să guste o bucățică de cașcaval, când ușa s-a deschis cu zgomot și în cameră a intrat, tiptil, o pisică mare și cenușie, cu ochii galbeni ca două felinare.

— Miau!

De data aceasta au fugit până în capătul celălalt al casei și s-au ghemuit într-o gaură din perete, tremurând unul lângă altul. Șoricelul de la țară nu mai putea nici să respire de frică.

— Așa e mereu? a întrebat el, când i-a revenit glasul.

— Sigur, a răspuns vărul, ridicând din umeri. Pisica, oamenii, capcanele, câinele din curte… Te obișnuiești. Dar ai văzut ce mâncare bună?

Șoricelul de la țară s-a gândit la vizuina lui de sub nuc. La liniștea câmpului. La boabele lui de grâu, pe care le mânca fără să tresară la fiecare zgomot.

— Îți mulțumesc, vere, a spus el încet. Mâncarea ta e într-adevăr cea mai bună pe care am gustat-o. Dar eu mă întorc acasă. Mai bine boabe uscate și liniște, decât prăjituri și frică la fiecare îmbucătură.

Și a pornit la drum spre casă, prin roua dimineții. Când a ajuns, s-a așezat în ușa vizuinii, a ronțăit un bob de grâu privind soarele care răsărea peste lanul auriu — și a mâncat, pentru prima dată după două zile, fără să-i tresară nicio mustață.

Sfârșit. 🐭🌾

Varianta animată e mai sus pe această pagină.

De ce le place copiilor

• Contrastul oraș-sat e spectaculos vizual în animația 3D — două lumi complet diferite
• Momentele cu pisica aduc exact doza potrivită de suspans
• Morala „puțin și liniștit” e surprinzător de actuală — și pentru părinți!