Ursul Păcălit de Vulpe — povestea lui Ion Creangă, animată

Povestea pe scurt

Vulpea șireată se preface moartă în drum, ca să fure peștele din carul țăranului. Ursul, văzând-o cu grămada de pește, o întreabă cum a prins-o — iar vulpea îi dă un „sfat de aur”: „Bagă-ți coada în copcă, ursule, și stai liniștit până se prinde peștele!”

Ursul cel credul stă toată noaptea cu coada în apa înghețată… și dimineața aflăm de ce, până în ziua de azi, ursul are coada scurtă! 🐻❄️

Povestea completă (de citit)

A fost odată o vulpe șireată, cu blana roșcată ca focul și cu mintea iute ca fulgerul. Umbla ea flămândă prin pădure, de trei zile fără o îmbucătură, când a auzit dinspre drum un scârțâit:

— Scârț, scârț…

Era carul unui țăran, care se întorcea de la iaz cu o ladă plină de pește proaspăt.

„Aha!” și-a zis vulpea, lingându-se pe bot. „Pe ăsta îl păcălesc eu cât ai clipi.”

A luat-o înainte pe potecă, s-a întins în mijlocul drumului, și-a lăsat capul într-o parte, a închis ochii și s-a făcut că doarme dusă — de fapt, se prefăcea moartă.

Țăranul a oprit carul și s-a dat jos:

— Ia te uită ce vulpe frumoasă! Ce blană! Am s-o iau acasă, că iese o căciulă pe cinste.

Și a aruncat-o în car, peste lada cu pește. Apoi a plesnit din bici și a pornit mai departe, fluierând vesel, fără să bănuiască nimic.

Vulpea, hop! a deschis un ochi. Apoi celălalt. Și, încetișor, a început să arunce peștii din car pe drum: un pește, doi pești, trei pești… până a golit jumătate de ladă. Iar la urmă a sărit și ea și a luat-o la fugă înapoi, adunându-i pe toți într-o grămadă frumoasă la marginea pădurii.

Tocmai se așezase la masă când, dintre brazi, s-a ivit Ursul cel Mare, morocănos și flămând ca întotdeauna.

— Mor-mor! Bună ziua, cumătră vulpe. De unde atâta pește?

— Bună să-ți fie inima, cumetre! a răspuns vulpea, fără să clipească. Am pescuit.

— Cum adică ai pescuit? s-a mirat ursul. Că doar nu ai undiță!

— N-am nevoie de undiță, a zâmbit vulpea. Am coadă. Mergi la baltă, la copca din gheață, îți bagi coada în apă și stai liniștit. Peștii se prind singuri de ea, unul câte unul. Cu cât stai mai mult, cu atât prinzi mai mulți. Numai să nu te miști, că-i sperii!

Ursul, care era bun la suflet, dar cam credul, a crezut-o pe cuvânt.

— Mulțumesc, cumătră! Mor-mor!

Și s-a dus glonț la baltă. A găsit copca, s-a așezat frumos pe gheață și și-a băgat coada în apa rece — pe vremea aceea, să știți, urșii aveau coadă lungă și stufoasă, ca vulpile.

A stat ursul o oră. A stat două. S-a lăsat seara, a început să ningă mărunt, iar gerul mușca de-ți clănțăneau dinții.

— Brrr! Ce frig! Dar dacă rabd, prind un munte de pește!

Din tufiș, vulpea îl privea și abia își ținea râsul.

Ursul a stat toată noaptea, nemișcat, cu coada în copcă. Iar apa, în frigul acela, a înghețat bocnă — și coada lui a rămas prinsă în gheață ca într-un clește.

Când s-a luminat de ziuă, ursul a vrut să se ridice:

— Gata! Acum trag afară toți peștii!

A tras o dată — nimic. A tras a doua oară — nimic. A tras a treia oară, din toate puterile…

— Trosc!

Ursul a sărit înainte, dar coada lui cea lungă și frumoasă a rămas acolo, în gheață. Bietul urs s-a uitat în spate și a văzut, în loc de coadă, doar un ciot mic și rotund.

— Vulpeeeea! a răcnit el, de s-au scuturat brazii de nea. M-ai păcălit!

Vulpea era însă demult departe, iar din pădure se auzea doar chicotitul ei subțire.

Ursul s-a întors acasă supărat, dar mai deștept cu o lecție. De atunci le spune tuturor puilor de urs:

— Când cineva vă dă un sfat care pare prea ușor și prea bun, întrebați-vă mai întâi ce câștigă el din asta.

Iar dacă vă întrebați vreodată de ce urșii au coada atât de scurtă — ei bine, acum știți povestea. 🐻

Sfârșit. 🐻🦊

După povestea lui Ion Creangă — repovestire blândă pentru cei mici. Varianta animată e mai sus pe această pagină.

De ce le place copiilor

• E povestea care „explică” ceva real — coada scurtă a ursului — și copiii adoră astfel de explicații
• Vulpea vicleană și ursul naiv sunt perechea comică perfectă
• Un basm 100% românesc, de Ion Creangă, spus mai departe generației noi