Oul de aur și duhul magic — poveste animată pentru copii

Povestea de citit

A fost odată ca niciodată un moș și o babă, amândoi tare gospodari și cu inima bună și curată. Munceau pământul și nu se văitau niciodată. Aveau o grădină frumoasă cu flori, pe care le vindeau la târg, o găinușă care le dădea două-trei ouă pe zi și o oiță care le dădea lapte pentru brânzică și caș. Se mulțumeau cu ce aveau.

Într-o zi, pe când baba întindea la uscat hainele de sărbătoare, moșul zise:

— Băbuțo, eu mă duc până la târg. Vreau să-mi iau niște cuie, că nu mai am.

— Bine, moșule. Eu pregătesc o mămăligă până te întorci. Și ia-mi și mie un ghem de ață roșie.

Moșul porni la drum fără nicio grijă. Când ajunse la podulețul satului, ceva strălucea atât de tare, încât se opri pe loc.

— Ce-o fi asta, de bate ca soarele? Parcă-i un ou de aur! Cum o fi ajuns aici?

Nici nu-l atinse bine, că din ou ieși un duh magic.

— Nu te speria, moșule. Văd că ai inimă bună. Spune-mi: îți dorești liniște și pace, sau avere mare și palate? Pot să-ți dau oricare, cât ai pocni din degete.

Moșul se scărpină în cap.

— Ce să fac eu cu palatele? Am destule acasă, cu baba mea. Poate încă o găină, două… Dar mai mult decât orice, noi vrem sănătate și liniște.

— Îmi place răspunsul tău, zâmbi duhul. Ia oul și pune-l în casă sau în ogradă. Atâta timp cât nu visezi la averi peste noapte, îți va da tot ce-ți dorești.

Și duhul dispăru, iar oul rămase strălucind în palmele moșului. Moșul uită și de târg, și de cuie, și o luă la fugă spre casă, ca în tinerețe.

— Noroc, moșule! Unde te grăbești așa? strigă un vecin. Ia uite-l, fuge ca o căprioară! Sigur s-a întâmplat ceva.

Acasă, moșul puse oul pe masă și îi povesti babei totul, cu de-amănuntul. La început, baba nu-l crezu, dar oul strălucea de-ți lua ochii.

— Bine ai făcut că l-ai adus, moșule! Hai să-i găsim un loc de cinste în casă.

Și chiar așa au făcut. După o vreme, curtea lor începu să rodească: roșii, pepeni, dovlecei, tot ce-ți puteai închipui. Își luară purceluși, apoi o văcuță, din care crescu o cireadă întreagă. Oițele se înmulțiră atât de mult, că moșul tocmi un cioban să le pască. Casa era ca nouă, fântâna avea apă proaspătă, iar bătrânii erau sănătoși și fericiți.

Numai că vecinul lor, Ilie, crăpa de ciudă când vedea cât de bine le merge.

— Lasă că am să fiu eu cel mai bogat din sat! își zise el.

Și într-o zi luă oul pe ascuns și fugi cu el acasă.

— Măi oule, dă-mi galbeni! Vreau palate! Mai repede, n-auzi?

Duhul ieși din ou, supărat foc.

— Ești un om zgârcit și lacom! Vrei avere? Ia de aici!

Și umplu toată casa lui Ilie de fum gros. Speriat, Ilie luă oul și fugi înapoi la moș.

— Iartă-mă, moșule! Am vrut și eu avere multă, mai multă decât a ta. Dar nu mai vreau nimic! Ia-ți oul înapoi, că mi-e frică de el!

— Ilie, Ilie, spuse moșul blând, nu trebuie să alergăm atâta după averi. Dacă avem sănătate și înțelegere, asta e averea noastră cea mai de preț. Te iert.

Ca să nu mai ispitească pe nimeni, moșul îngropă oul în curte. Dar duhul făcu ceva și mai minunat: după o vreme, din pământ crescu un măr cu toate fructele de aur! Mare bucurie pe moș și pe babă. Fiind atât de multe mere, începură să le împartă oamenilor din sat. Până și Ilie primi unul, din care își făcu o mică avere.

Moșul și baba trăiră mulți ani și fură atât de buni cu toată lumea, încât toți îi iubeau.

Sănătatea, liniștea și înțelegerea sunt averea cea mai de preț; restul vine de la sine.

Sfârșit. 🍎